green

miercuri, 25 iulie 2012

Prajitura cu caise










          M-am intors dragii mei! Sper ca mi-ati simtit lipsa. Hai… macar un picut?... Ei bine, nu trebuie sa fiti suparati ca am tras chiulul de la bloguit vreo 2 saptamani, cred ca meritam si eu o scurta vacanta. Oricum nu a fost deloc o vacanta odihnitoare, ci mai degraba foarte activa, dar minunata. Nici nu stiu cum a trecut atat de repede.  


           Am fost in minunata Moldova, de care mi-era tare dor, ne-am intalnit cu prieteni dragi pe care nu-i vazusem de multa vreme si cu care ne-am simtit extraordinar. Din pacate timpul a fost atat de scurt si noi am avut atatea de facut si vazut incat nici nu am apucat sa ne intalnim cu toti.

          Cel mai important este ca in vacanta asta am devenit mandrii nasi ai unei minunate printese, am vizitat locuri dragi alaturi de buburuza noastra mica (nu cred ca este nevoie sa va mai spun ca la casa lui Creanga i-a placut cel mai mult) si chiar daca nu am avut timp sa ne relaxam deloc, parca ne-am detasat de stres si griji, asa ca a fost o vacanta foarte frumoasa.

          V-as povesti eu mai multe, dar nu vreau sa va plictisesc asa ca sa trecem la oile noastre, sau mai bine zic, la bucatele noastre.

          Si ca sa va indulcesc oleaca o sa va prezint astazi o prajiturica pe care o putem pregati rapid, cu ingrediente pe care sigur le are oricine in casa si chiar daca nu aveti caise eu cred ca se poate face si cu alte fructe.

          Avem nevoie de:

-         2 oua
-         200 gr zahar
-         125 ml ulei
-         125 ml lapte
-         1 lingurita praf de copt
-         300 gr faina
-         1 praf de sare

          Mai intai dam drumul la cuptor, pentru ca o sa terminam repede de pregatit prajiturica si avem nevoie de el incins la 180°C.

          Mixam ouale cu zaharul si sarea, apoi adaugam uleiul, in fir subtire, mixand in continuare. Urmeaza laptele si la final faina cernuta cu praful de copt.


          Tapetam o tava cu faina, eu am folosit forma de tort cu pereti detasabili, de 26 cm diametru, si turnam compozitia in ea.

          Spalam bine caisele, le taiem pe jumatate si le scoatem samburii. Punem jumatatile de caise deasupra aluatului, cu mijlocul in sus, le apasam usor si punem in fiecare caisa zahar vanilat.


          Introducem tava la cuptorul incins timp de 25-30 minute, pana trece testul scobitorii.



          Dupa ce s-a racit o portionam si o putem servi ca atare sau pudrata cu zahar.









          Spor la cofetarit si pofta buna!






Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu