green

miercuri, 17 octombrie 2012

Conopida si gogonele murate











Pentru ca mie imi plac foarte mult gogonelele murate si sotului meu conopida, am cautat o reteta care sa le imbine pe amandoua. Acum suntem amandoi nerabdatori sa vedem cum o sa iasa.


Iata ce ingrediente folosim (mie mi-au iesit 4 borcane de 1,7l cu cantitatile astea):

-         2 capatani mari de conopida (3kg)
-         1 kg gogonele
-         1 morcov
-         300 ml otet
-         hrean
-         foi de dafin
-         o legatura de frunze de telina
-         boabe de mustar
-         piper boabe
-         marar si cimbru uscate
-         sare neiodata pentru muraturi (cam 1 lingura la litru de apa)


          Spalam bine gogonelele, conopida si morcovii. Conopida o rupem in buchetele, iar morcovul il taiem rondele. Curatam si hreanul si-l taiem fasii.

          Cladim in borcanele curate conopida si gogonelele strecurand printre ele fasii de hrean, frunze de dafin si rondele de morcovi. Ca sa nu avem surpriza sa se ridice toate atunci cand punem apa trebuie sa indesam bine bine.


          Dupa ce am terminat treaba cu indesatul umplem borcanele cu apa, pe care o varsam apoi intr-un vas mai mare (asa stim cata saramura sa pregatim). Fierbem apa impreuna cu otetul, sarea, piperul boabe, boabele de mustar, cimbrul, mararul si frunzele de telina.

          Turnam saramura obtinuta printr-o strecuratoare in borcane, sigilam borcanele si le punem in camara, beci sau boxa, fiecare dupa posibilitati, asteptand cu nerabdare sa le venim de hac.
  







Spor la bucatarit!



Sursa de inspiratie: Teo's Kitchen


Un comentariu: