green

miercuri, 6 iunie 2012

Cartofi noi la cuptor










Dragii mei, daca va plac la fel de mult cartofii noi cum imi plac mie sigur o sa va bucure aceasta reteta si o sa va fac pofta. Este cat se poate de simpla, dar si foarte gustoasa.


Avem nevoie de:

-         1 kg cartofi noi, cat mai mici
-         1 lingurita piper boabe
-         1 lingurita boia de ardei dulce
-         ulei de floarea soarelui
-         1 legatura de marar proaspat

          Mai intai curatam cartofii. Stiu ca necesita multa rabdare, mai ales daca sunt micuti, dar stim cu totii ca merita tot efortul. Daca avem cartofi mai mari ii taiem in 2 sau 3.

          Cartofii curatati ii punem intr-un castron unde ii amestecam cu sarea, piperul boabe si boiaua dulce. Stropim si cu putin ulei, cat sa fie unsi toti cu ulei.

          Eu am pus si niste kaiser taiat fasii, pentru un plus de savoare, dar nu este musai sa puneti, ies la fel de buni si fara.

          Punem cartofii intr-o tava tapetata cu hartie de copt si dam la cuptorul incins la 180°C, timp de 40-45 minute.


          Cu 10 minute inainte de a fi gata presaram peste ei mararul tocat marunt si dam din nou la cuptor.

          Ii puteti servi ca garnitura sau pur si simplu ca atare. Eu i-am servit cu un sos tzatziki. Au fost super gustosi, iar combinatia este extraordinara.



           Pentru sos avem nevoie de:

-         3-4 catei de usturoi
-         3-4 castraveti
-         1 lingura de ulei
-         sare
-         300 gr iaurt gras
-         zeama de lamaie

          Zdrobim usturoiul si il frecam bine cu uleiul, astfel incat sa obtinem o pasta ca maioneza. Peste usturoi adaugam castravetii curatati, dati pe razatoarea mica si storsi bine de zeama. Dupa ce am amestecat bine adaugam si iaurtul, iar la final asezonam cu zeama de lamaie, dupa gust.

  



          Spor la bucatarit si la savurat!


2 comentarii: