green

duminică, 11 martie 2012

Tort cu crema de cacao










Aceasta reteta de tort mi-a dat-o fosta mea colega de serviciu, Cristina, care il tot lauda ca baietii ei, desi nu prea sunt amatori de dulciuri, il devorau. Asa ca m-am hotarat sa il incerc si eu. Rezultatul a fost unul foarte savuros, care a incantat pe toti cei care l-au gustat.


Ingredientele de care avem nevoie sunt:

Pentru crema:
-         1 ½  pachet unt 85% grasime
-         300 gr zahar
-         3 linguri cacao
-         3-4 linguri lapte
-         3 oua

Pentru sirop :
-         500 ml apa
-         4-5 linguri zahar
-         esenta de rom
         
          Pentru decor:
-         frisca
-         ciocolata

Reteta de blat am folosit alta, asa cum v-am prezentat-o aici.

Dupa ce avem blatul copt si racit purcedem la taierea lui in 3 parti. Cea mai simpla metoda de a taia blatul de tort este cu un cutit de paine, care are si lama mai lunga. Taiem la nivelul la care vrem, introducand lama cutitului, apoi incepem sa rotim blatul, tinand cutitul paralel cu platoul. In felul acesta o sa avem o taiere uniforma. Este bine sa incepem sa taiem mai intai partea superioara.

Pentru crema, amestecam intr-un vas zaharul cu cacao, incorporam ouala, apoi punem laptele si amestecam bine. Punem vasul la bain-marie (intr-un vas mai mare care este cu apa pe foc). Tinem 15 minute, amestecand din cand in cand. Dupa asta lasam sa se raceasca. Intre timp frecam untul spuma. Dupa ce s-a racit adaugam crema peste unt si incorporam. Atentie, crema trebuie sa fie rece, nici macar calduta, altfel o sa topeasca untul.



Avem blatul, avem si crema, ne mai trebuie doar siropul. Intr-un vas punem zaharul la topit. Nu tineti decat cat s-a topit, sa nu inceapa sa se arda, atunci cand se inchide la culoare. Dupa ce s-a caramelizat, avand o culoare frumoasa aurie, punem apa si amestecam pana ce se topeste. Dam de pe foc si asteptam sa se raceasca. Cand s-a racit punem esenta de rom.


Urmeaza asamblarea tortului. Punem pe platou partea inferioara, o insiropam bine si punem o jumatate din crema pregatita. O intindem uniform si peste punem partea de mijloc a blatului, la care repetam operatiunea: insiropare si intinderea restului cremei. Partea de sus o insiropam pe alt platou, dar pe partea din interior. Nu insiropam partea care o sa fie deasupra, pentru ca in felul acesta nu o sa se mai lipeasca crema sau frisca cu care ornam tortul.


La final ornam cu frisca, dupa bunul plac si imaginatia proprie. Puteti adauga si ciocolata rasa sau figurine formate din ciocolata topita.





          Spor la cofetarit!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu