green

luni, 8 octombrie 2012

Vegeta de casa











Este exact perioada in care ar trebui sa profitam din plin de pietele pline cu legume si zarzavaturi si sa incercam sa conservam si sa pastram cat mai multe dintre ele pentru perioada rece si saracacioasa care o sa urmeze. Asa ca fie le congelam, fie le punem la borcane sub diverse forme.

Iata o reteta prin care pastram savoarea lor si o trasformam in condimente pentru cele mai gustoase mancaruri. Cred ca toti folosim, sau cel putin o data am folosit, la prepararea mancarurilor vegeta sau delikat, inchizand ochii la glutamatul, e-urile, conservantii sau orice alte minunatii contin acestea. Iata cum putem pregati acasa o vegeta curata, 100% naturala, sanatoasa si gustoasa, pe care o putem folosi si la mancarurile pregatite copilasilor nostri.


Reteta, pe care o am tot de pe blogul lui Teo, este pentru 200-250 gr de vegeta, dar trebuie sa recunosc ca mie mi-a iesit mult mai putina (nu am cantarit, dar sigur nu era atata).

Ingredientele de care avem nevoie sunt variabile, puteti alege proportiile dorite:

-         4-5 morcovi potriviti
-         ½ radacina de telina mare
-         ½ gulie
-         2-3 radacini de patrunjel
-         1-2 radacini de pastarnac
-         1 ardei gras verde
-         1 ardei gras rosu
-         1 ceapa alba
-         1 ceapa rosie (eu nu am avut)
-         rosii (asa cum recomanda si Teo am luat de la plafar deja uscate) – am pus 2-3 lingurite
-         frunze de telina si de patrunjel uscate

          Spalam bine si curatam de coaja legumele.

          Taiem ceapa solzisori si ardeiul gras fasii subtiri.

          Radacinoasele fie le dam pe razatoare, fie le taiem cu peel-erul. Eu am folosit a doua varianta si au iesit grozav.

          Punem in tava de aragaz toate legumele tocate (eu am folosit hartie de copt ca sa nu am surprize ca se lipeste ceva de ea) si dam la cuptorul incins la foc mic (100°C) timp de cateva ore.

          Este bine sa verificati din cand in cand, amestecand ca sa se usuce mai bine, pentru ca cele de pe fund o sa fie umede, iar cele deasupra mai uscate. Daca aveti cuptor electric este bine sa dati drumul la ventilatie pentru ca o sa ajute foarte mult la uscare. Daca aveti cuptor clasic lasati usa putin deschisa ca sa iasa umezeala.

          Sunt uscate bine atunci cand se sfarma in maini si se fac pulbere. Atunci le putem macina la rasnita sau daca nu avem una la blender.



          O pastram in borcanele inchise ermetic si o folosim ori de cate ori vrem sa imbogatim gustul mancaricilor pregatite. Are un miros grozav si mai mult ca sigur ca si gustul este pe masura.
  



         

          Spor la bucatarit!



2 comentarii: