green

joi, 31 mai 2012

Briose cu mere










       Dintre toate bunatatile pe care i le-am pregatit fetitei mele aceste briose sunt de departe preferatele ei, si trebuie sa recunosc ca si ale mele. Asta pentru ca, pe langa faptul ca sunt foarte gustoase, sunt si foarte simplu de pregatit. Bineinteles ca nu a fost singura care s-a bucurat de ele, asa cum cred ca nici prichindeii vostri nu o sa fie singurii beneficiari ai acestui rasfat dulce, pentru ca sigur o sa fiti tentati sa gustati si voi macar cate o briosica.

         

          Nu va mai tin de vorba, o sa va conving sigur sa le pregatiti povestindu-va cat de simplu le putem face.

          Pentru 8-9 briose avem nevoie de:

-         2 mere
-         1 ou
-         1 cana de faina
-         100 gr unt topit sau 100 ml ulei
-         1 lingurita praf de copt
-         scortisoara
-         esenta de vanilie

          Mai intai frecam oul cu uleiul sau untul topit, pana obtinem o crema.

          Adaugam merele, pe care le-am curatit de coaja si le-am dat pe razatoarea mica, si scortisoara. Daca doriti puteti adauga si 2-3 linguri de zahar, dar va spun sincer ca sunt foarte gustoase si dulci si fara acesta.

          La final adaugam faina pe care am cernut-o cu praful de copt.


          O sa obtinem o compozitie nu prea subtire, dar care sa alunece totusi usor din lingura, pe care o sa o punem in hartiutele cu care am tapetat formele de briose.


          Dam tava la cuptorul incins la 180°C si tinem cam 20-25 minute. Putem face testul scobitorii ca sa fim siguri ca sunt gata.




          Din incercarile mele am observat ca cele pregatite cu ulei au crescut mai mult decat cele cu unt, dar bineinteles ca acestea din urma au fost mai gustoase. Alegerea este a voastra ce anume vreti sa adaugati.


          Asa am obtinut niste briose minunate pentru cei mici, care pot fi savurate ca desert sau de ce nu, ca mic dejun cu un iaurtel sau ca gustarica la plimbare prin parc. Indiferent de momentul zilei in care o sa le pape, sigur o sa fie fericiti cu asa bunatati.

        




          Spor la cofetarit si pofta mare prichindeilor!

          

Sursa de inspiratie: blogul Sarea in bucate

8 comentarii:

  1. foarte bune! si eu am facut mai demult.Pupici

    RăspundețiȘtergere
  2. Daca-i vorba de mere,atunci vreau si eu.Plac tuturor nu numai copiilor.
    Te pup!

    RăspundețiȘtergere
  3. Cum de nu s-a lipit deloc hartia? La mine se face praf briosa dupa cat ma chinui sa o dezlipesc...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nu mi s-a intamplat niciodata sa mi se lipeasca. Din contra, datorita uleiului sau untului in aluat este chiar putin uleioasa hartiuta si o desprind foarte usor.

      Ștergere
  4. Ok, inseamna ca trebuie sa incerc si reteta ta si vin la raport apoi:) Multumesc!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Abia astept sa ne scrii cum ti-au iesit! Te pup si spor la treaba!

      Ștergere
  5. Au iesit excelente! Azi le reluam! Declar succes maxim la bubulina mica:) Multumim!

    RăspundețiȘtergere